Astfel, potrivit Codului Muncii angajații cu program de luni-vineri beneficiază de zile libere legale atât pe 30 noiembrie, când se sărbătorește Sfântul Andrei, cât și pe 1 decembrie, Ziua Națională a României.
Cum în acest an cele două zile libere pică joi și vineri înseamnă că salariații se vor bucura de un weekend prelungit, de patru zile, începând din finalul lunii noiembrie.
Apoi, în decembrie va exista o „minivacanță de Crăciun”, pentru că zilele de 25 și 26 decembrie, legal libere, sunt luni și marți, deci se vor „lipi” de weekend, dar și o „minivacanță de Revelion”, pentru luni, 1, și marți, 2 ianuarie, zile legal libere, se leagă de sâmbătă și duminică.